Cauzele seismelor. Zone seismice in Romania • Avarii si pierderi produse de cutremure • Ce inseamna reducerea riscului seismic al constructiilor? • Ce categorii de cladiri sunt vulnerabile? • Legislatie privind reducerea riscului seismic • Ce este o expertiza tehnica a cladirii ? • Facilitati acordate pentru reducerea riscului seismic • Recomandari privind protectia si comportarea in caz de cutremur • Ce trebuie sa stiti despre pregatirea antiseismica • Ce trebuie sa faceti in caz de cutremur • Ce trebuie sa faceti dupa cutremur • Experienta cutremurelor si protectia antiseismica

Ce trebuie sa faceti dupa cutremur

Cat de repede putem sa parasim locuinta dupa seism ? La ce interval se produc replicile seismice ?
Ce se mai poate face daca structura cladirii nu a rezistat ?
Ce pot sa fac pentru fi sigur ca locuinta nu se prabuseste dupa seism ?
Daca am trecut cu bine de primele ore si zile, cum pot beneficia de o expertiza tehnica post-seismica oficiala, de specialitate privind starea cladirii ?

Întrebare: Cat de repede putem sa parasim locuinta dupa seism ? La ce interval se produc replicile seismice ?

Raspuns: Nu va grabiti sa plecati ! Daca sunteti teafar, mai asteptati putin… Ce mai conteaza 5 sau  10 minute… Daca locuinta dvs. pare ca « a ramas tot in cladire (!) » si va este teama, este semn bun : existati !

Daca miscarea a fost puternica, alte replici nu vin atat de repede si sunt, in general,  mai mici. Oricum, trebuie sa vedeti ce este in jur, daca si unde puteti sa plecati.

Trebuie sa aplicati regulile de comportament dupa un cutremur puternic si anume:

1.-Nu parasiti imediat spatiul, camera, apartamentul, cladirea in care v-a surprins seismul. Acordati mai intai primul ajutor celor afectati de seism. Calmati familia, persoanele intrate in panica sau speriate, in special copiii de varsta mai frageda.

2.-Ajutati-i pe cei raniti sau prinsi sub mobilier, obiecte sau elemente usoare de constructii, sa se degajeze. Nu miscati ranitii grav (daca nu sunt in pericol imediat de a fi raniti suplimentar din alte cauze) pana la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.

3.-Îngrijiti-va de siguranta copiilor, bolnavilor, batranilor, asigurandu-le imbracaminte si incaltaminte corespunzatoare sezonului in care s-a declansat seismul, in vederea unei eventuale evacuari din locuinta sau cladire pentru o perioada anume, de la cateva ore la cateva zile.

4.-Nu utilizati telefonul decat pentru apeluri la salvare, pompieri sau organismul cu insarcinari oficiale in privinta interventiei post-dezastru, in cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele telefonice.

5.-Daca s-a declansat un incendiu cautati sa-l stingeti prin forte proprii.

6.-Verificati preliminar starea instalatiilor electrice, gaze, apa, canal, verificati vizual starea constructiei in interior. În caz de constatare de avarii, inchideti alimentarea locala sau generala si anuntati unitatea de specialitate pentru interventie. Nu folositi foc deschis.

7.-Parasiti cu calm cladirea, fara a lua cu dvs. lucruri inutile, dar verificati mai intai scara si drumul spre iesire spre a nu va expune la pericole.

8.- Pentru orice eventualitate, preveniti ranirea provocata de caderea unor tencuieli, caramizi, etc. la iesirea din cladire utilizand o casca de protectie sau in lipsa acesteia un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geanta, ghiozdan, carti groase, etc.);

9.- Daca la iesire intalniti usi blocate, actionati fara panica pentru deblocare.

Daca nu reusiti, iar acestea au vitraje, procedati cu calm la spargerea geamului si curatirea ramei si a zonei de cioburi, utilizand un scaun, o vaza, etc.

Daca se constata ca in ascensor sunt persoane blocate, operatiunea este dificila si nu exista un alt pericol imediat (incendiu, scurgere de gaze, inundatie, etc,), calmati persoanele si adresati-va la o firma specializata, la pompieri sau Protectia Civila, intervenind numai cu specialisti si unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau caderea in gol a cuiva.

10.-Evitati cladirile grav avariate, cu exceptia unor cazuri de ajutor sau salvare, ce trebuie intreprinse cu un minimum de masuri de securitate si fara riscuri inutile. Evitati sa fiti confundat cu raufacatorii patrunsi in astfel de cladiri, nu aglomerati zonele calamitate fara rost.

11.-Ajutati echipele de interventie pentru ajutor sau salvare.

12.-Ascultati numai anunturile posturilor de radioteleviziune nationale si recomandarile de actiune imediata ale organelor in drept.

13.-Fiti pregatiti psihic si fizic pentru eventualitatea unor socuri ulterioare primei miscari seismice (asa numitele replici), fara a intra in panica. Nu dati crezare zvonurilor care apar frecvent imediat dupa seisme, chiar daca aparent sunt vehiculate de asa-zisi specialisti !

14.- La evacuare  dati prioritate celor raniti sau copiilor, batranilor, femeilor si ascultati intocmai recomandarile salvatorilor.

 

Întrebare : Ce se mai poate face daca structura cladirii nu a rezistat ?

Raspuns : Luptati-va pentru supravietuire ! Experienta cutremurelor precedente a dovedit ca este util sa aveti cunostinte necesare supravietuirii pana la interventia echipelor de salvare in cazul unei situatii extreme in care, de exemplu ati fi surprins sub niste daramaturi, mobilier rasturnat sau intr-o camera, incinta (ascensor etc.) blocata, prin intepenirea usilor sau din alte cauze.

           

În primul rand trebuie sa fiti calmi, sa ii linistiti pe cei socati, sa nu permiteti reactii de panica, sa acordati primul ajutor celor raniti iar daca dumneavoastra sau alta persoana din grup are posibilitatea de miscare sa faceti un mic plan de salvare.

            Deblocarea caii de acces se poate incerca numai daca prin aceasta nu se inrautateste situatia (de exemplu prin miscarea daramaturilor sau a mobilierului).  O varianta clasica de comunicare cu cei din afara (Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta – Directia de Protectie Civila vor concentra personal specializat si aparate de ascultare ca sa identifice locurile cu persoane blocate), este sa bateti la intervale regulate cu un obiect tare in conducte invecinate sau in peretii incintei, iar daca ati stabilit contactul verbal, furnizati informatiile cerute si cereti prim-ajutor necesar.

            Nu va preocupati de durata timpului scurs pana la salvare, deoarece in astfel de conditii, desi timpul pare nesfarsit, corpul uman isi mobilizeaza resurse nebanuite pentru a trece peste o perioada critica. În acest mod se explica durate extreme de rezistenta de sute de ore in conditii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile, inregistrate in tara noastra in 1977 si in mod similar in intreaga lume.

 

Întrebare: Ce pot sa fac pentru fi sigur ca locuinta nu se prabuseste dupa seism ?

Raspuns: Trebuie sa aplicati masurile de verificare a starii locuintei:

Verificati mai intai afara si apoi cu precautii si in interior starea locuintei, a cladirii pentru a vedea avariile. Daca este noapte si nu se pot vedea prea multe, lasati pe adoua zi, dar pentru linistea familiei asigurati-va un loc de adapost sigur.

Pe lumina, dupa primele observatii proprii, este bine sa va adresati unui specialist-expert autorizat in constructii pe care il cunoasteti din timp, sau cu care aveti o intelegere sau un contract pentru astfel de situatii (in cazul institutiilor sau firmelor).

Dati concursul dvs. organizatiilor de interventie post-seismice la analiza starii constructiilor si la celelalte activitati intreprinse de organele in drept.

Daca starea structurii prezinta avarii evidente iar echipele autorizate nu au sosit inca, solicitati institutiilor abilitate evaluarea de catre specialisti a starii post-seismice a structurii cladirii si aveti in vedere continuarea ulterioara a operatiunilor de proiectare si executie a reparatiilor si consolidarilor, cu concursul asociatiei de proprietari sau locatari.

În cazul in care cladirea in care locuiti este intr-o stare de avariere a structurii evaluata de  de specialistii abilitati legal ca fiind grav afectata de cutremur, va trebui sa respectati dispozitiile legale si sa va adaptati la conditiile de sinistrat. În acest sens organele administratiei publice locale vor lua masurile de relocare.

Daca sunteti asigurat, informati-va cum trebuie sa procedati pentru inregistrarea in termen legal a daunelor complete produse de cutremur, in vederea despagubirilor prin sistemul de asigurari.

 

Întrebare: Daca am trecut cu bine de primele ore si zile, cum pot beneficia de o expertiza tehnica post-seismica oficiala, de specialitate privind starea cladirii ?

Raspuns: Trebuie sa aplicati masurile de revenire la normal prin inspectie de urgenta, respectiv expertize, reparatii, consolidari, daca este cazul.

Dupa producerea unui cutremur cu urmari deosebite, autoritatile publice locale impreuna cu organismele abilitate vor lua masurile necesare revenirii la normal a activitatilor umane din zona sinistrata sau calamitata.

Autoritatile publice locale vor intocmi pe baza investigatiilor de urgenta marcarea cladirilor sau zonei afectate, cu placarde speciale, a caror semnificatie este legal obligatorie :

-          cladire fara restrictii (culoare verde) ;

-          cladire cu acces limitat (culoare galbena) – acces limitat;

-          zona nesigura (culoare albastra) – acces interzis;

-          cladire nesigura (culoare rosie) – intarea interzisa,

Ulterior se efectueaza expertizele tehnice si se intocmesc listele de prioritati ale cladirilor afectate pentru executia interventiilor/consolidarilor si reabilitarii constructiilor de locuit.

În acest sens investitorii, proprietarii si/sau administratorii cladirilor de locuit vor participa la indeplinirea masurilor de investigare a cladirilor de locuit pentru a cunoaste situatia acestora dupa dezastru, vor solicita  efectuarea de expertize tehnice asupra cladirilor afectate, dupa care vor comanda elaborarea de proiecte de interventie/consolidare la cladirile avariate de cutremur. Pe baza proiectelor de interventie/consolidare vor comanda si executa prin unitatile de constructii lucrarile de consolidare.