Vulnerabilitatea seismica
reprezinta, in principiu, susceptibilitatea unor elemente (constructii
individuale) expuse de a fi afectate defavorabil de incidenta actiunii
seismice. Vulnerabilitatea seismica este cuantificata prin gradul de
avariere al unui element sau al unui ansamblu de asemenea elemente supus
actiunii seismice.
Vulnerabilitatea seismica este o
caracteristica intrinseca a elementelor expuse actiunii seismice.
Experienta acumulata evidentiaza caracterul aleator al vulnerabilitatii
seismice, aspect reliefat si de faptul ca doua constructii identice ca
proiect, supuse unei actiuni seismice de intensitate egala, pot fi
afectate diferit. Constructiile supuse actiunilor seismice puternice pot
fi afectate in diferite moduri, inclusiv prin aparitia in zone diferite a
avariilor (aparente sau ascunse). Avariile provocate de cutremur vor
depinde de intensitatea actiunii seismice si de performantele structurale
ale constructiei. Avariile reprezinta efectele defavorabile ale
evenimentelor seismice asupra starii fizice ale unei constructii.
Riscul seismic
este exprimat prin avariile/pierderile asteptate pe o durata de timp
considerata. Riscul seismic este cuantificat prin numarul asteptat de
victime umane, avarii produse bunurilor materiale, pierderi economice
produse de avarii si de intreruperea activitatilor economice.
Analizele de risc recunosc imposibilitatea de
predictie determinista a evenimentelor seismice utilizate ca scenariu
seismic pentru calcule, a vulnerabilitatii elementelor supuse riscului si
a efectelelor in lant ce apar ca o consecinta a avariilor produse de
cutremur. Riscul seismic este determinat si de performantele structurale
ale constructiei.